AC Milan sau AC米蘭. Cui a vândut Silvio Berlusconi a clubul cu o istorie de 117 ani

AC Milan sau AC米蘭. Cui a vândut Silvio Berlusconi a clubul cu o istorie de 117 ani
Publicat: 06/07/2016, 08:05
Actualizat: 23/01/2019, 01:22

AC Milan a terminat al treilea sezon consecutiv din campionatul Italiei pe un loc în afara primelor șase din clasament și, implicit, a ratat calificarea într-o cupă europeană. Berlusconi era în căutarea unui cumpărător de ceva timp, fiind hotărât să cedeze clubul unor alți investitori care să readucă gloria de altă dată pe San Siro.

Britanicii de la The Guardian susțin că liderul consorțiului chinez care va prelua 70% din acțiunile lui AC Milan este Robin Li, un om de afaceri cotat cu a 6-a avere din China.

„Ultima decizia a fost foarte importantă. Am decis să vând Milan cui este dispus să investească bani pentru a permite clubului să devină un protagonist în Italia, Europa și în lume. Am renunțat la cererile mele financiare, accept ceea ce mi s-a propus, fără a se lua în considerare valoarea mărcii Milan, dar doresc ca grupul chinez să accepte să investească în Milan cel puțin 400 milioane euro în următorii doi ani”, a declarat Berlusconi, 79 ani.

În urmă cu trei săptămâni, Silvio Berlusconi a suferit o operație pe cord și a fost externat din spital marți, 5 iulie. Berlusconi, care va împlini 80 de ani în septembrie, a fost prim-ministru al Italiei în 1994, 2001-2006 și 2008-2011. În 2013 a fost exclus din Parlament în urma unei condamnări pentru fraudă fiscală, dar a rămas șeful partidului conservator de opoziție Forza Italia.

Berlusconi este președintele clubului AC Milan încă din anul 1986, iar în mandatul său clubul a cucerit 28 de trofee majore: 8 titluri de campioană a Italiei, 1 Cupă a Italiei, 6 Supercupe ale Italiei, 5 Ligi ale Campionilor, 1 Campionat Mondial al cluburilor, 2 Cupe Intercontinentale și 5 Supercupe ale Europei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×